Reacția de huligan a managerului din Ghencea a fost criticată de media de pretutindeni. Incidentul în care au fost implicați reporterii ProTV și ProSport, pe de-o parte, respectiv ofcialul campioanei, pe de alta, a stârnit un val de critici din partea presei din România, dar și a celei din Vest. Active Watch și ASPR au semnalat faptul că se vor adresa forurilor abilitate, în timp ce observatorul meciului a dezvăluit pentru ProSport că va menționa episodul în raportul de joc.
În aceste condiții, Mircea Sandu a explicat ce sancțiuni riscă formația campioană: cel mai probabil, roș-albaștrii vor fi amendați de UEFA, în timp ce Mihai Stoica se va alege cu o suspendare drastică.
„Dacă jurnaliștii au făcut plângere la UEFA, Steaua riscă o amendă, iar pe Mihai Stoica îl paște o suspendare.„, a spus Mircea Sandu pentru ediția tipărită a cotidianului Libertatea.
Din fericire pentru club și pentru suporterii săi, forul continental nu va activa suspendarea. Steaua este pentru 5 într-o perioadă de „probațiune”, astfel că fiecare incident se poate transforma într-o adevărată dramă pentru formația din Ghencea. În acest caz nu se va lua o astfel de măsură, susține Sandu, UEFA făcând distincție între acțiunile clubului sau, eventual, ale suporterilor și comportamentul scelerat al unui individ.
„Echipa nu riscă excluderea din Liga Campionilor. Această pedeapsă poate fi primită doar în cazuri mult mai grave, incidente pe stadion, în timpul jocurilor, scandări rasiste.„, a mai precizat Sandu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER